Echipa din Târgoviște va întâlni Conpet sâmbătă de la ora 15.00, acasă
Chindia a ieșit bine și din deplasarea de la Reghin: a bătut Avântul cu 1-0, prin golul lui Grigore, puștiul care a deschis scorul în meciul cu Câmpina, de acasă. Chindia a luat trei puncte și rămâne pe podium, după Zagon și Argeș Pitești și primește sâmbătă vizita celor de la Conpet, pe stadionul Eugen Popescu. Oficialii târgoviștenilor s-au adresat Federației pentru a muta meciul de vineri 24 de ore mai târziu, în condițiile în care marți au evoluat la Reghin, o deplasare care a însemnat, dus întors, aproape 700 de kilometri. În noile condiții, Chindia – Conpet se va juca sâmbătă, de la ora 15.00, pe stadionul Eugen Popescu, cu intrarea spectatorilor liberă. În funcție de jocul rezultatelor, echipa lui Silviu Dumitrescu ar putea trece în week-end pe primul loc în seria a șasea.
Ionut Marin