PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » COVID 19: 6186 NOI CAZURI

COVID 19: 6186 NOI CAZURI

de Andrei Oprescu
51 vizualizări

Grupul de Comunicare Strategică a publicat ultimul bilanț al pandemiei de COVID-19. Până miercuri, 17 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 874.985 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 790.813 pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 6.186 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până miercuri, 21.787 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 16.03.2021 (ora10:00) – 17.03.2021 (ora10:00) au fost raportate 89 de decese (45 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Ilfov și București. Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 37 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 decese la categoria de peste 80 de ani. 85 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.361. Dintre acestea, 1.266 sunt internate la ATI. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.389.800 de teste RT-PCR și 463.418 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.983 de teste RT-PCR (18.881 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.102 la cerere) și 11.858 de teste rapide antigenice.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe