GĂEŞTI, DÂMBOVIŢA
Şampania scumpă le-a luat minţile unor tineri de bani gata din zona Găeşti! Aceştia s-au bătut cu bestialitate în stradă, chiar în seara de Crăciun. Au fost potoliţi de autorităţi şi au ajuns la spital pentru îngrijiri, în timp ce poliţiştii găeşteni au deschis un dosar penal. În data de 25 ianuarie, 6 dintre bătăuşi au ajuns la sediul Poliţiei Găeşti şi pe timp de noapte a fost prins şi al şaptelea tânăr care a participat la încăierare. Al opt-ulea este căutat în continuare de autorităţi.
Se pare că cei opt tineri, doi dintre ei fii unui om prosper de afaceri în domeniul transporturilor, din satul Burduca, unul fiul fostului primar din Hulubeşti, Adrian Chiriţă şi alţi trei din Găeşti, ai lui „Arsureanu” cum sunt cunoscuţi în oraş, s-au încăierat pe fondul consumului excesiv de alcool şi din cauza unei femei. Încăierarea s-a produs pe stradă, în centrul Găeştiului şi trei dintre bătăuşi au avut nevoie de până la şase zile de îngrijiri medicale. În noaptea scandalului au fost potoliţi de poliţiştii găeşteni care au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi încăierare. În data de 25 ianuarie, şase dintre bătăuşi au fost duşi la sediul Poliţiei Găeşti şi după audieri, prezentaţi magistraţilor cu propunere de luare a unor măsuri cu caracter preventiv. Băieţilor de bani gata nu le-a pierit cheful de glume nici când au ajuns pe mâinile poliţiştilor.
Faţă de cele 7 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Unul dintre cei doi fii ai afaceristului din Burduca a mai fost arestat în trecut pentru trafic de droguri. În noaptea de 25 spre 26 ianuarie, poliţiştii găeşteni l-au prins şi pe cel de-al şaptelea bătăuş şi l-au plasat în arest. Cel de-al opt-ulea se sustrage cercetărilor, însă, autorităţile din Găeşti sunt pe urmele lui.