Un taximetrist din Câmpina spune că a fost bătut. Omul primise o comandă să transporte o persoană de la Șotrile la Câmpina. Când a ajuns la adresă s-a trezit târât afară din mașină și lovit cu pumnii și picioarele. A reușit să scape și s-a dus la poliție. Sunt doi suspecți de 39 și 37 de ani care sunt cercetați acum în stare de libertate.
Omul din imagine este taximetrist în Câmpina. A primit o comandă, prin telefon în Șotrile. Ar fi trebuit să aducă un client la Câmpina. Numai că, atunci când a ajuns la adresa indicată, bărbatul spune că a fost lovit cu picioarele și pumnii. A reușit să se ridice și să fugă în mașină apoi s-a dus la poliție. Colegii bărbatului spun că au auzit de incident. Taximetriştii din Câmpina susţin că, din păcate, astfel de evenimente au loc din ce în ce mai des. Poliţiştii din Prahova au aflat cine sunt suspecţii şi au stabilit că nu ei chemaseră taxiul la adresa respectivă. Unul dintre suspecți are 39 de ani, celălat 37.
Ei sunt cercetați în stare de libertate. Au fost audiați și și-au recunoscut fapta, dar nu au explicat care este motivația agresiunii.