PRIMA PAGINĂ » Stiri » Prahova » CURSA GROAZEI

CURSA GROAZEI

de admin3
23 vizualizări

A pus viața pasagerilor în pericol. Călătorii unui microbuz din Prahova au trăit clipe de groază după ce șoferul a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului. Accidentul s-a produs  pe DN 1 A Ploiești-Văleni de Munte-Cheia.  Cinci călători au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Din fericire, au scăpat cu răni ușoare.

Microbuzul efectua cursa Măneciu–Ploieşti, iar in masina erau 13 călători. La un moment dat, în comuna Lipăneşti, şoferul spune că maşina din faţă lui ar fi frânat brusc, iar pentru a evita impactul a tras puternic de volan și a ajuns pe marginea drumului, unde autovehiculul a intrat în coliziune cu un arbore.

Politiştii au venit imediat la fața locului și au început cercetarile în acest caz. Oamenii legii spun ca oricum șoferul microbuzului trebuia să păstreze o distanță față de mașina din față care să-i permită sa evite impactul.

Localnicii spun că soferii microbuzelor circula în general cu mare viteza și mai mereu au loc accidente, unele soldate cu răniți și chiar cu decese și confirma că unii dintre conducatorii auto care transportă persoane sunt pur și simplu iresponsabili și nu sunt conștienți că au în mâinile lor vieți omenești.

Din cauza acestui accident, traficul pe DN 1 A a fost îngreunat, pe ambele sensuri.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe