A iesit scandal mare in Dambovita, dupa ce doi pugilisti care si-au castigat in ring dreptul de boxa pentru Romania la Europene au ratat intrecerea continentala din Bulgaria. Catalin Cristea ar fi avut probleme medicale, dar Florin Bujor a fost tras pe linie moarta chiar de clubul unde activeaza, CS Targoviste. „Nu e normal ca un sportiv sa sufere din cauza ambitiilor unora”, a vorbit presedintele Federatiei, Leonard Doroftei in editia de luni a ARENEI MDI.
Catalin Cristea, la categoria 81 de kilograme, de la CSM Targoviste, si Florin Bujor, la categoria 52 de kilograme, de la CS Targoviste, au primit convocari OFICIALE de la Federatie pentru europeanul de la Samokov, din Bulgaria. Forul condus de Doroftei are mari probleme financiare și, odatã cu convocãrile, cluburilor le-au fost trimise adrese prin care erau înștiințate cã trebuie sã plãteascã singure deplasãrile sportivilor. Din doi sportivi, Dâmbovița n-a trimis nici mãcar unul în Bulgaria.
Pentru Cristea se gãsiserã sponsorizãri, dar pugilistul s-a accidentat chiar înaintea plecãrii. În cazul lui Bujor, pare clar cã nu a existat interes ca sportivul sã reprezinte România la Europene. E greu de crezut cã Ciprian Prisãcaru, director al clubului pentru care puncteazã Bujor, și fost primar al Târgoviștei, n-ar fi putut atrage o sponsorizare de 700 de euro, cât ar fi costat ÎNTREAGA deplasare.
Pe o rețea de socializare, conducerea CS-ului a acuzat în termeni duri Federația, acum câteva zile. Doroftei a rãspuns și a comentat situația în ediția de luni a Arenei MDI:
În ultimele zile s-a vorbit insistent de o variantã incredibilã: Prisãcaru nu s-ar fi agitat prea tare sã-l trimitã pe Bujor la Europene pentru cã sportivul ar fi fost adus la club în mandatul predecesorului sãu, Bogdan Manole.