Răfuială în Giurgiu. Membrii a două familii din Bolintin Vale s-au bătut cu pumnii, cu bâte și cu un topor. Polițiștii au intervenit, de indata, pentru aplanarea conflictului și au efectuat un foc de avertisment cu armamentul din dotare.
În urma conflictului spontan, trei persoane au fost rănite și au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii au identificat opt persoane implicate în acest scandal, o parte dintre acestea, împreună cu martorii au fost audiate.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativa de omor.
Până la acest moment au fost audiate 14 persoane.
De asemenea, au fost ridicate de la persoanele implicate obiectele folosite la agresiune.
foto cu caracter ilustrativ