ION ȚIRIAC A INVESTIT TREI MILIOANE DE EURO ÎNTR-O BAZĂ ULTRAMODERNĂ
Miercuri s-a deschis in Otopeni patinoarul in care omul de afaceri Ion Tiriac a investit peste trei milioane de euro. Patinoarul e singurul din sud-estul Romaniei care poate gazdui competitii oficiale, inclusiv de hochei. Si Capitala va avea patinoar nou, peste doi-trei ani. Constructia noului Mihai Flamaropol costa insa 22 de milioane de euro.
Patinoarul din Otopeni este primul obiectiv finalizat dintr-o serie de baze destinate sportului. Are 500 de locuri, suprafata olimpica, iar copiii vor avea multiple gratuitati. Investitia a fost asigurata exclusiv din fonduri private si a costat peste trei milioane de euro. Patinoarul a fost gata in timp record. In curand, in localitatea din Ilfov vor demara constructiile la o baza de tenis cu 25 de terenuri si la o sala Polivalenta. Capitala va avea si ea un patinoar modern, cel mai probabil in 2019. Primaria da 22 de milioane de euro pentru noua arena Mihai Flamaropol, daramata complet in aceasta primavara, dupa cativa ani in care orice activitate fusese blocata din cauza restantelor financiare catre furnizorii de utilitati. Echipele de hochei din Bucuresti care evolueaza in prima liga, Steaua si Sportul, isi joaca meciurile acasa la Cirta, in Harghita, respectiv la Galati. Situatia s-ar putea schimba dupa inaugurarea patinoarului din Otopeni.