“Dn1- Bărcănești, 27.07.2019
Domnul acesta îmi dădea disperat faruri să mă dau la o parte de pe prima bandă (ceea ce de obicei și fac în aceste situații). Ce șoc am avut când am văzut că de fapt primeam ”faruri” de la un copil nu mai mare de 7-8 ani.
Despre cât de sănatos la cap este domnul, vă las pe voi să apreciați.
Am sunat la 112… unde am explicat aproape un minut despre ce este vorba ca să fiu transferat la dispecerat, care mă întreabă (din nou): ”despre ce este vorba”.
Le explic unde mă aflu, unde se duce masina respectivă, le spun că am filmare și întreb: vreți să stau pe loc? ”nu, nu este nevoie”. Plec, ajung în Ploiești, pe bulevard sună telefonul: ”Bună ziua, agentul X, unde sunteti, de ce nu ați stat pe loc?” Domnule, am întrebat dacă să vă aștept și mi s-a spus că nu este nevoie” ”Nuu, nu ați înțeles”… ”Am înțeles foarte bine, ba mai mult, am înregistrarea cu apelul de la 112..” Tăcere câteva secunde după care mă întreabă dacă pot să ma întorc, ceea ce am și făcut.
Mă gândeam pe drum ce amendă am să plătesc pentru că am filmat cu telefonul în timp ce conduceam…De data asta nu a fost cazul.” apostat Adrian Dragomir pe pagina sa de Facebook
IMAGINI ULUITOARE PE DN1! UN COPIL A FOST FILMAT LA VOLANUL UNUI AUTOTURISM
12
articolul precedent