PRIMA PAGINĂ » Arges » IMPACT FATAL

IMPACT FATAL

de Andrei Oprescu
33 vizualizări

Accident cumplit luni dimineața la Curtea de Argeș. Doi oameni au murit și alți trei sunt grav răniți după ce un autoturism a intrat într-un TIR. Din primele date se pare că șoferul autoturismului nu a adaptat viteza și s-a izbit violent de TIR. În mașini se aflau cinci muncitori de la o firmă. Toți au fost transportați la spital însă pentru doi dintre ei eforturile medicilor au fost în zadar.
Accidentul s-a produs în Curtea de Argeș la ieșirea spre Vâlcea. Din primele informaţii, în Duster se aflau angajaţii unei firme. Din impactul puternic cinci persoane au fost grav rănite. Imediat la fața locului s-au deplasat ambulanțe, SMURD și echipajele de descarcerare care au scos trei victime din mașina transformată într-un morman de fiare. Doi dintre bărbații din autoturism au fost preluați în stop cardio-respirator. Medicii au făcut eforturi pentru a-i resuscita, dar în final au fost nevoiți să declare decesul. Tot la urgențe au ajuns și celelalte trei persoane rănite. Autospeciala pentru transport victime multiple s-a deplasat la Compartimentul de Primiri Urgențe Curtea de Arges, pentru a prelua victimele accidentului în vederea transferului la Spitalul Județean. Din verificările de la fața locului, se pare că accidentul s-a produs în urma neadaptării vitezei în curba la dreapta din partea autoturismului, care a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autocamionul care circula din sens opus. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe