O noua arestare in dosarul fraudelor cu asigurari! Un tanar a ajuns in arest pentru 30 de zile, fiind suspectat ca face parte din reteaua care timp de doi ani a falsificat accidente pentru a incasa banii din asigurari! Luna trecuta, politistii au retinut doi barbati din aceasta grupare, care se afla si acum dupa gratii, fiind prelungite in cazul lor mandatele de arestare preventiva. Oamenii legii estimeaza un prejudiciu de 175.000 de euro.
Din ancheta a reiesit ca gruparea infractionala a facut bani frumosi, inseland firmele de asigurari. Luna trecuta, politistii de la Investigarea Fraudelor au destructurat aceasta retea. Modul de operare al indivizilor pare destul de simplu: inscenau accidente rutiere, intocmind acte in fals, pe baza carora ar fi fost intocmite si avizate documente de dauna. Ar fi reusit sa insele societatile de asigurari timp de doi ani, in perioada 2011-2013.
In iunie au fost aduse la audieri 18 persoane. Din 18, numai doi barbati, in varsta de 38 si 41 de ani, au fost retinuti, dupa care arestati preventiv. Politistii au continuat cercetarile, iar un tanar de 26 de ani, este suspectat ca facea si el parte din gruparea infractionala. Tribunalul Dambovita a dispus arestarea lui preventiva.
Nici ceilalti doi barbati, retinuti in acest dosar, nu au fost pusi in libertate. Tribunalul Dambovita a prelungit in cazul lor mandatele de arestare preventiva. Ei sunt acuzati ca ar fi incasat despagubiri de peste 175.000 de euro, in urma falselor accidente.
Mădălina Zăbavă
Eugen Bănescu