Alerta s-a dat în comuna Odobești, satul Brâncoveanu, pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins o magazie și un atelier. Pompierii din Titu au intervenit de urgență și au concentrat acțiunile pentru salvarea casei proprietarului și pe cea a vecinului, care se aflau foarte aproape de locul incendiului. În scurt timp s-a reușit localizarea focului. Efortul a fost îndelungat, peste 2 ore, pentru cei 13 pompieri. Au ars aproximativ 200 mp din acoperisul magaziei, atelierul, utilaje, 2 tone lemn de foc, baloti de paie, 3 motoare de tractor și 2 motopompe. Din primele cercetări, se pare că incendiul a pornit de la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător. Pompierii, cu sprijinul vecinilor, au folosit motopompe pentru alimentarea autospecialelor cu apă de la fântânile din apropiere. Din fericire nu s-au înregistrat victime.
INCENDIU LA ODOBEȘTI
224
articolul precedent