PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ÎŞI CAUTĂ FIUL DISPĂRUT PÂNĂ LA MOARTE

ÎŞI CAUTĂ FIUL DISPĂRUT PÂNĂ LA MOARTE

de Andrei Oprescu
146 vizualizări

 

RACOVIŢA, DÂMBOVIŢA

De aproape trei ani, o mamă disperată îşi caută fiul pe care nu l-a mai văzut din decembrie 2014. Ultima dată l-a zărit la fereastra Secţiei de Psihiatrie din oraşul Pucioasa, însă, nu i s-a permis să vorbească cu el. De atunci, a bătut la uşile tuturor autorităţilor competente, dar nimeni nu i-a dat un raspuns concret despre fiul său. Femeia nu ştie nici dacă băiatul ei mai este în viaţă şi spune că îl va cauta până la moarte. Bărbatul dispărut, în vârstă de 50 de ani, este un fost poliţist, pensionat pe caz de boală şi este dat în urmărire naţională şi internaţională.

Victor Stoica este un fost poliţist pensionat, în anul 2012, pe caz de boală. Mama lui spune că a intrat în depresie din cauza neînţelegerilor cu soţia sa, de care a şi divorţat. În urmă cu doi ani a fost internat cu forţa la psihiatrie, în oraşul Pucioasa, şi în doar două săptămâni a ajuns o legumă, pentru că a fost sedat permanent şi din cauza relelor tratamente aplicate în spital, spune femeia indignată. Familia l-a găsit, pe atunci, plin de vânătăi, iar explicaţiile medicilor l-au acuzat tot pe pacient, cum că s-a dat singur cu capul de pereţi. La un moment dat a ieşit din spital şi în scurt timp s-a împăcat cu fosta soţie, iar din 17 decembrie 2014, mama bărbatului nu mai ştie nimic despre fiul ei.

Bătrânei i-a spus o cunoştinţă, în anul 2015, că fiul ei este internat la Pucioasa, însă femeia care i-a fost soţie băiatului ei susţinea că Victor Stoica este plecat la muncă în străinătate. Femeia a făcut demersuri la toate instituţiile abilitate din capitală, mai ales la cele care îi protejează pe poliţişti, însă a fost redirecţionată către sediile judeţene. Acum, bătrâna este disperată. Nu ştie nici dacă băiatul ei mai este în viaţă. Crede că se muşamalizează acest caz, pentru că bărbatul dispărut a fost poliţist.

Femeia şi-a pierdut orice speranţă să-şi mai găsească fiul în viaţă, dar spune că îl va căuta până la moarte.

Acum, bărbatul este dat în urmărire naţională, iar poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. S-au făcut adrese la toate unităţile medicale din ţară, însă Victor Stoica nu se află în niciun centru.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe