Scandalul ar fi început după ce un jandarm i-ar fi atras atenția tinerei asupra faptului că nu poartă mască de protecție. După un schimb de replici tânără a devenit recalcitrantă. Un agent de poliție a intervenit în scandal și a încercat să o liniștească pe fată.
La un moment dat, în imaginile filmate de un martor și făcute publice, se vede cum tânăra îl scuipă și îl lovește cu piciorul pe jandarm chiar de față cu polițiștul. Nici băiatul care o însoțea nu a reușit să o potolească. Fata îl mai lovește încă o dată, moment în care jandarmul barează lovitura. În cele din urmă tânăra s-a ales cu dosar penal.
REACȚIE IJJ PRAHOVA
„Patrula mixtă de siguranță publică aflată în serviciu pe raza orașului Mizil, în timp ce desfășura activități în contextul COVID-19, a legitimat o femeie care ieșise din incinta unui magazin, fără a purta mască de protecție.În timpul discuțiilor, femeia, încurajată de faptul că în zonă și-a făcut apariția concubinul acesteia, l-a lovit cu palma peste față pe subofițerul jandarm. În incident a intervenit și concubinul agresoarei, care l-a prins în brațe pe jandarm, pentru a nu putea lua măsurile legale, timp în care agresoarea a continuat să lovească cu pumnul jandarmul, în zona feței.În sprijinul jandarmului au intervenit doi lucrători de poliție, pentru imobilizarea celor doi agresori. Pe parcursul imobilizări, femeia a leșinat, la fața locului deplasându-se un echipaj SMURD.Femeia a avut intentia să fugă din autospeciala SMURD, fiind oprita de polițistul care însoțea ambulanța. Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției Orașului Mizil, în vederea continuării cercetărilor sub coordonarea procurorului de serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil„.
Cele doua persoane au fost reținute pentru 24 de ore, ulterior fiind plasate sub control judiciar. Ancheta este în derulare.