Astra 1- 2 Viitorul, suspectat de blat, iar protagoniştii contestă suspiciunile
Dupa ce campioana ligii I din seyonul precedent a pierdut pe teren propriu meciul disputat impotriva celor de la Viitorul , reyultat ce a anulat orice sansa a giurgiuvenilor de a mai spera la trofeul ligii I, nenumarate comentarii acuzat cele doua echipe ca a fost un blat, mai ales ca pe parcursul partidei au fost ratate trei penalty-uri.
Numai nişte idioţi pot să spună că Viitorul ne-a dat Cupa, iar noi am pierdut voit azi. Şi Barcelona mai pierde. Am jucat împotriva unei echipe bune. Avem un penalty pe care îl executăm ca Ronaldinho…fotbalul te pedepseşte. L-a aşteptat pe portar să plece şi a zis că o întoarce din gleznă. Dacă marcam din penalty, cred că învingeam. Viitorul e o echipă bună, le doresc baftă în continuare. A fost un meci extraordinar. Noi am ieşit din lupta pentru titlu, gata…
A fost un meci greu, dificil, chiar dacă am început bine. Nu putem să acoperim tinereţea avută, am început senzaţional meciul, dar Astra a venit peste noi pentru că are experienţă. Cu şansă am obţinut acest rezultat, suntem fericiţi şi mergem mai departe. Important e că reuşim să confirmăm. Meciurile grele le jucăm bine, faţă de anul trecut. Toate echipele în play-off sunt foarte bune, dar ne luptăm cu ele şi credem în titlu.
După trei etape de play-off,dintr un total de 10, Viitorul e lider cu 33 de puncte,cu trei mai multe decat FCSB, în timp ce Astra e pe 6, ultimul, cu 23 de puncte.