PRIMA PAGINĂ » Arges » MISIUNE DE SALVARE CONTRACRONOMETRU

MISIUNE DE SALVARE CONTRACRONOMETRU

de Andrei Oprescu
10 vizualizări

Operațiune contracronometru de salvare a unui copil din Arges. Băiețelul a înghițit o aluna și nu mai putea respira. Părinții au fost cu el la spitalul din Pitești de unde a fost trimis de urgență cu elicopterul în capitală. Familia băiețelului de doi ani și patru luni este din comuna Poiana Lacului din judetul Argeș. Oamenii au fost cu el la Spitalul de pediatrie din Pitești pentru că au crezut că este răcit. Nu mai putea respira. Imediat medicii și-au dat seama că alta este cauza. Au observat că băiețelului îi intrase pe trahee o aluna. Și asta nu s-a întâmplat astăzi, ci în urmă cu două zile, spun medicii în urma discuției cu părinții. Pentru că aluna era foarte aproape de plămâni și nu putea fi aspirată la Pitești, a fost solicitat un elicopter care să îl transporte pe copil la spitalul Marie Curie din capitală. Un echipaj de terapie intensivă mobilă l-a dus de la spital la elicopter. Echipajul aeropurtat a decolat spre Capitală, iar mama împreună cu familia au plecat într-un suflet către București cu masina.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe