PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » NEPĂSARE SAU INTERESE ASCUNSE?! – VIDEO

NEPĂSARE SAU INTERESE ASCUNSE?! – VIDEO

de Andrei Oprescu
11 vizualizări

Sute de oameni din Dambovita au fost lasati fara tren, in luna mai a anului trecut, dupa ce linia Targoviste- Pietrosita a fost inchisa de conducerea CFR, pe motiv ca nu era rentabila. De noua luni, la Pietrosita nu mai ajunge niciun tren, spre nemultumirea celor cateva sute de navesti, multi dintre ei elevi, pentru care trenul era cel mai sigur mijloc de transport. Vazand aceste nemultumiri, autoritatile din Dambovita au anuntat ca vor depune eforturi pentru ca linia sa fie redeschisa cat mai curand. Mai mult sau mai putin oficial, 15 ianuarie ar fi trebuit sa fie ziua in care circulatia pe acest segment sa fie reluata. Nu s-a intamplat insa! Care este motivul, aflati in exclusvitate, in minutele urmatoare.

15 mai 2013. A fost inceputul sfarsitului pentru tronsonul de cale ferata Targoviste- Pietrosita! In ciuda impotrivirii sindicatelor, conducerea companiei, a decis sa puna cruce acestei linii feroviere. Nu a contat ca se numara printre cele mai vechi din tara, avand 130 de ani, nici ca reprezenta mijlocul de transport preferat de cateva sute de oameni, care faceau zilnic naveta din nordul judetului Dambovita. Explicatia oficiala data de mai marii CFR: tronsonul nu este rentabil. In zadar, au strigat sindicalistii ca inchiderea liniei este ilegala, pentru ca nu se respecta pachetul minim social, pe care compania era obligata sa il asigure, penrtu ca a primit subventii de la stat.

Se pare ca la mijloc au fost si alte interese. Unii nu s-au impotrivit inchiderii tronsonului de cale ferata, penrtu ar fi avut de castigat de pe urma operatorilor privati de transport, care au preluat calatorii si care au inregistrat un profit mai mare.

Sute de oameni au fost lasati fara tren, iar nemultumirile lor le-au trezit pe autoritatile din judetul Dambovita. Dupa aproape o luna de la inchidere, acestea sustineau ca depun eforturi pentru redeschiderea tronsonului. Potrivit autoritatilor judetene, CFR le-ar fi cerut subventii de peste 100.000 de lei, valoare la care s-ar fi ridicat pierderile inregistrate de companie pe acest tronson. Chiar daca s-au aratat dispuse sa plateasca banii, in toamna lui 2013, nu s-a ajuns la o intelegere, iar circulatia feroviara nu a fost reluata. In octombrie, au parut primele zvonuri ca o companie privata este dispusa sa inchirieze linia de cale ferata, care fusese scoasa la licitatie in repetate randuri, fara niciun rezultat. La inceputul lui noiembrie, angajatii CFR care fusesera mutati la alte sectii, au fost chemati sa isi ocupe vechile posturi. Data la care ar fi trebuit sa fie reluata circulatia feroviara pe tronsonul Targoviste- Pietrosita a fost 1 decembrie, apoi 15 decembrie. Intr-un final, trenul a fost reintrodus in orar, incepand cu data de 15 ianuarie. Feroviarii au afisat noul program si au asteptat trenul. In zadar insa.

Mai mult, unii s-au dat peste cap pentru ca operatorul privat sa fie multumit de starea liniilor de cale ferata. Au muncit, spun ei din proprie initiativa, pentru ca totul sa fie in stare excelenta, iar circulatia feroviara sa fie reluata in cele mai bune conditii.

De ce trenul, odata anuntat, nu a mai plecat din gara? De vina sunt interesele financiare. Se pare ca operatorul privat a cerut subventii pentru a prelua traficul feroviar pe aceasta ruta. Nu s-u inteles in privinta banilor, asa ca a renuntat.

Acum, feroviarii se tem ca vor ramane fara locuri de munca. Au asteptat cu nerabdare sa fie reluata circulatie, dar in zadar.

Revoltati sunt si calatorii, care isi cer trenul inapoi.

Singura varianta care ar putea deveni realitate si care ar putea salva acest tronson feroviar este sa fie introduse de catre CFR doua perechi de trenuri.

Ramane insa de vazut daca si de aceasta data vor prima interesele financiare ale unora iar linia de cale ferata va ajunge la fier vechi.

ECHIPA: Madalina Zabava / Loredan Bouroșu

 

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe