PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » NICI COMPASIUNE, NICI AJUTOARE – VIDEO

NICI COMPASIUNE, NICI AJUTOARE – VIDEO

de Andrei Oprescu
3 vizualizări

Nu le-a pasat ca soarta a fost cruda cu ei si i-au tratat fara mila! Dupa ce au stat jumatate de zi la coada pentru ajutoarele europene, targovistenilor cu dizabilitati li s-a trantit usa in nas, de catre reprezentantii centrului de distributie, cu o jumatate de ora inainte de incheierea programului. In zadar oamenii au strigat si s-au revoltat. Nu au avut altceva de facut decat sa vina a doua zi si sa se aseze din nou la coada. Asta in conditiile in care multi dintre ei sufera de un handicap grav si abia se pot tine pe picioare.

Acesti targovisteni sunt revoltati de modul in care au fost tratati de angajatii centrului unde se distribuie  ajutoarele de la Uniunea Europeana. S-au asezat la coada inca de la prima ora a diminetii si pana la ora pranzului nu au reusit sa-si ia pachetele cu alimente. Ei spun ca dupa o ora in care angajatii si-au luat pauza de masa, la 14.30, cu o jumatate de ora inainte de terminarea programului de lucru, le-au inchis usa in nas si au refuzat sa mai distribuie ajutoarele. Zeci de persoane au asteptat in zadar. Au cerut socoteala reprezentantilor centrului, insa nimeni nu i-a bagat in seama. Au plecat dezamgaiti acasa si au revenit a doua, la coada uriasa.

MDI TV v-a prezentat cazul batranului care plangea, pentru ca de patru zile statea la coada la ajutoare si de fiecare data era dat afara, dintr-un motiv sau altul.

Batranul a revenit la centrul de distributie a ajutoarelor, iar oamenii care stateau la coada, desi sufera si ei de un handicap, au oferit o lectie de umanitate. Au vazut cazul lui prezentat de MDI TV si li s-a facut mila de el. L-au lasat pe batran sa intre primul si dupa patru zile de chin, targovisteanul a reusit sa plece acasa cu ajutoarele europene. Cei care sufera de un handicap au dovedit ca ei nu au uitat sa fie oameni, spre deosebire de cei care au parte de sanatate, dar nu mai stiu ce inseamna compasiunea. Targovistenii au fost tinuti ore intregi la coada, in frig, in imbulzeala, desi sufera de o dizabilitate. Multi nu au rezistat si au plecat acasa fara ajutoare. Este inca o experienta care le lasa un gust amar, inca un exemplu ca pe ei societatea i-a uitat.

 

ECHIPA: Madalina Zabava / Loredan Bourosu

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe