Fermierii romani care au angajati ce muncesc ocazional trebuie sa tina cont de o serie de reguli. Noua lege a zilierilor ii obliga pe angajatori sa incheie contracte cu persoanele care muncesc “cu ziua” si sa aplice reguli de securitate si protectie, in aceleasi conditii ca pentru angajatii cu contracte de munca. Mai mult, de acum tariful pe ora se va raporta la salariul minim brut pe tara, dar nu poate fi mai mic de 5 lei in prezent, iar de la 1 iulie 5,3 lei odata cu cresterea salariului minim brut pana la 900 de lei.
Noua lege a zilierilor intrata in vigoare saptamana aceasta aduce o schimbare majora ce consta in obligatia angajatorului de a intocmi un registru lunar pentru evidenta activitatilor celor care muncesc ocazional. In acest registru exista o rubrica in care angajatii trebuie sa declare pe priopria raspundere ca sunt apti de munca, trebuie sa confirme ca au primit banii si inca una in care trebuie ca parintii sa semneze, in cazul in care zilierul este minor. Potrivit legii, o persoana poate desfasura activitatea de zilier numai in cazul in care a implinit varsta de 16 ani, in timp ce minorii care nu au implinit aceasata varsta o pot face doar cu acordul parintilor. Tot in legea abia intrata in vigoare se mai scrie ca, minorii pot lucra 6 ore pe zi, nu mai mult de 30 de ore pe saptamana. In ceea ce ii privste pe zilierii majori, ziua de munca nu poate depasi 8 ore, in cazul in care partile convin pentru un orar mai mic de activitate, atunci plata se va face pentru cel putin 8 ore.
Domenii în care pot lucra zilierii
– agricultură
– pescuit şi acvacultură
– recuperarea materialelor
– activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor
-activităţi de cercetare-dezvoltare în ştiinţe sociale şi umaniste
-activităţi desfăşurate în sere, spaţii verzi, parcuri şi grădini zoologice
– activităţi ale bazelor sportive
O alta noutate este faptul ca de acum incolo, angajatorul va fi obligat sa achite toate cheltuielile in cazul in care zilierul a suferit un accident si are nevoie de ingrijire medicala, respectiv cheltuielile in caz de deces. Fermierii care vor fi prinsi ca au zilieri fara sa plateasaca taxele si impozitele catre stat vor plati amenzi de pana la 20.000 de lei si nu vor mai avea dreptul de a lua muncitori cu ziua.
Ilona Rotaru