Fostul preşedintele al Consiliului Judeţean, Constantin Nicolescu, a fost condamnat la 9 ani şi 6 luni închisoare, sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul privind utilizarea de fonduri europene pentru construcţia unui pod. Sentinta nu e definitive si poate fi atacata cu apel!Nicolescu a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, dar a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.Instanţa a dispus contopirea pedepselor şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare, sporită cu 2 ani şi 6 luni, în final ajungand la o pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor.
In acelasi dosar, Grigore Dobre, asociat si administrator la SC Zeus SA Pitesti, a fost condamnat la cinci ani si doua luni de inchisoare cu executare.In 24 februarie, prefectul judetului Arges, Cristian Soare, a semnat ordinul privind incetarea mandatului lui Nicolescu, dupa ce instanta suprema a decis definitiv ca acesta a fost in conflict de interese.Constantin Nicolescu, presedintele Consiliului Judetean Arges la data faptelor, a fost trimis in judecata in februarie 2013, pentru fraudarea de fonduri europene destinate reconstructiei a doua poduri despre care CJ a atestat nereal ca fusesera afectate de inundatiile din primavara si vara anului 2005. Nicolescu este judecat alaturi de alte zece persoane, printre care si angajati ai CJ Arges, pentru o frauda de 1,2 milioane de euro. Sentinta magistratilor de la Curtea de Apel Bucuresti nu este definitive si poate fi atacata cu apel in termen de 10 zile de la comunicare.
Cristi Ionică
Cristi Dumitru