Acasa BREAKING NEWS O CASĂ DIN DRAGOMIREȘTI A FOST CUPRINSĂ DE FLĂCĂRI, NOAPTEA TRECUTĂ

O CASĂ DIN DRAGOMIREȘTI A FOST CUPRINSĂ DE FLĂCĂRI, NOAPTEA TRECUTĂ

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 39 vizualizari 1 minute timp estimat

În această noapte, în jurul orei 03:15, pompierii de la Detașamentul Târgoviște au fost alertați pentru stingerea unui incendiu produs la acoperișul unei locuințe (duplex) din localitatea Decindeni, comuna Dragomirești, deplasându-se la locul evenimentului cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
În ciuda vântului puternic, pompierii târgovișteni au intervenit cu promptitudine, lichidând incendiul în cca.45 de minute.
Au ars: acoperișul casei pe o suprafață de cca.150 mp, obiecte de mobilier, materiale textile, aparatură electrocasnică și cca. 200 kg de porumb.
Din primele cercetări efectuate, se pare că incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric provocat de un conductor electric neizolat corespunzător.
Echipajul de ambulanță SMURD a acordat asistență medicală unei persoane (femeie – 55 ani) cu atac de panică.

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies