Stațiunea montană Sinaia a lansat oferta “O săptămână la schi”. Cinci nopți de cazare și schipass, la doar jumătate de preț! Turiștii pot opta pentru 10 hoteluri și pensiuni incluse în program, unde sunt disponibile 90 de camere, adică 176 de locuri de cazare.
Administrația locală a orașului Sinaia în parteneriat cu zece unități hoteliere printre care și pensiuni de diferite categorii, au lansat oferta “O săptămână la schi”. Astfel, în perioada 20-25 martie, turiștii pot beneficia de cinci nopți de cazare și schipass la jumătate din prețul afișat la recepție. Administratorii unităților hoteliere spun că iubitorii muntelui au toate premisele pentru a alege Sinaia datorită condițiilor de aici. Prețurile reduse cazare dar și la instalațiile moderne de transport pe cablu fac oferta hotelierilor de nerefuzat. Pe baza tichetului de cazare turiștii vor obține și reducerea de 50% la schipass, al cărui preț va fi de 560 de lei, pentru cinci zile.
Cea mai nouă, Telegondola Carp, inaugurată în acest an este cea care asigură accesul către toate pârtiile de schi în cele mai bune condiții și la prețuri extrem de avantajoase. Stratul de zăpadă de pe pârtiile de altitudine din Valea Dorului măsoară peste 40 de centimetri.Primăria Sinaia anunță că, în acest moment, pe pârtiile din stațiune sunt condiții de schiat sunt optime, ținând cont de noul strat de zăpadă depus.