La data de 6 martie a.c., ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Dâmbovița, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Structurii Centrale, D.A.M.B.J.I., Serviciilor Județene Anticorupție Prahova, Giurgiu, Vâlcea, Buzău și Argeș, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară, unul la sediul unei instituții publice din cadrul MAI, unul la domiciliul unui suspect, funcționar în cadrul acestei instituții și trei la adresele altor 3 suspecți. Totodată, au fost efectuate mai multe percheziții corporale și ale unor autovehicule. În fapt, în urma activităților de cercetare penală efectuate în baza ordonanțelor de delegare, a rezultat faptul că suspectul, un agent de poliție, funcționar în cadrul unei structuri MAI din Dâmbovița, a primit sume de bani în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la primirea și procesarea dosarelor privind înmatricularea unor autovehicule. De asemenea, a rezultat faptul că alți 3 suspecți, persoane fără calitate specială, realizează activități de intermediere a înmatriculării autovehiculelor, facilitând depunerea dosarelor fără existența unor programări prealabile în schimbul unor sume de bani. Totodată, pe numele celor 4 suspecți cercetați pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită, instigare la săvârșirea infracțiunii de dare de mită, trafic de influență și complicitate la trafic de influență, au fost puse în executare mandate de aducere. În cauză, alte 14 persoane au fost conduse la unitatea de parchet cu mandate de aducere, fiind suspectate de săvârșirea unor infracțiunii de dare de mită și cumpărare de influență, constând în aceea că ar fi oferit suspecților fără calitate specială, sume de bani în legătură cu intermedierea înmatriculării unor autovehicule. În urma activităților desfășurate, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore față de 3 inculpați, respectiv agentul de poliție și alte două persoane fără calitate specială, urmând ca aceștia să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. De asemenea, procurorul de caz a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de încă un inculpat. În cauză s-a beneficiat de sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și a lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ”Mircea cel Bătrân” Dâmbovița
Cele mai recente articole
-
BREAKING NEWSDAMBOVITA
POLIȚISTUL ȘPĂGAR DE LA ÎNMATRICULĂRI A AJUNS DUPĂ GRATII
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 3 minute timp estimat -
BREAKING NEWSDAMBOVITAPrahova
SOȚ ȘI SOȚIE ARȘI DE VII. AU ADORMIT CU ȚIGĂRILE APRINSE
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatTragedie de nedescris în orașul prahovean Urlați! Doi soți au sfârșit arși de vii în propria locuință. Incendiul a avut lor de dimineață, în jurul orei 5. Vecinii au fost cei care au văzut vâlvătaia și au sunat la 112 La venirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta pe întreaga suprafață de 60 mp a locuinței. Salvatorii nu au mai putut face nimic pentru victime, femeia fiind găsită carbonizată în dormitor, iar soțul acesteia în stop cardio-respirator pe hol, însă fără a se impune manevre de resuscitare. Din primele cercetări, incendiul a pornit de la țigările aprinse cu care victimele au adormit. foto cu caracter ilustrativ
-
BREAKING NEWSDAMBOVITA
UN AGENT DE LA ÎNMATRICULĂRI A FOST SĂLTAT DE OFIȚERII ANTICORUPȚIE
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatAu fost descinderi astăzi la Serviciul de Înmatriculări auto Dâmbovița. …
-
DAMBOVITA
AMINTIRI DE LA CUTREMURUL DIN 77
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 2 minute timp estimatPUCIOASA, DÂMBOVIŢA La 41 de ani de la cutremurul …
-
MDITV continuă campania FEMEI DE 10! Astăzi vă prezentăm povestea …
-
BĂLENI, DÂMBOVIŢA Un cioban inventiv din judeţul Dâmboviţa s-a gândit …
-
Prahova
ÎŞI CAUTĂ FEMEIE LA UN TÂRG DE MAŞINI
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 2 minute timp estimatPloieştenii care au mers în ultimele zile în târgul …
-
PRAHOVA
PROFESORII PROTESTEAZĂ, ELEVII RATEAZĂ SIMULĂRILE
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatMii de elevi au ratat simulările examenelor naționale după …
-
BREAKING NEWSPRAHOVA
ALERTĂ RĂPIRE COPIL! I-AI VĂZUT? SUNĂ IMEDIAT LA 112!
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 2 minute timp estimatPolițiștii din Prahova caută doi copii care au fost luați …
-
DAMBOVITA
AJUTOARELE SOCIALE, JUCATE LA PARIURI
Autor: Oprescu AndreiAutor: Oprescu Andrei 1 minute timp estimatIn Romania, a fi asistat social a devenit deja o …