Paza in scolile din judetul Dambovita ramane in continuare o problema si in anul scolar 2013-2014. Daca in unele unitati de invatamant siguranta elevilor este garantata de prezenta paznicilor si a sistemelor de supraveghere bine puse la punct, in altele, protectia scolarilor este un subiect delicat. In 40 de scoli aceasta este pusa pe seama lucratorilor din cadrul Politiei Locale, insa in peste 220 de institutii elevii sunt paziti doar de grilaje. Directorii unitatilor aflate in aceasta situatie au transmis Inspectoratului Scolar Dambovita faptul ca de siguranta elevilor se ocupa doar profesorul de serviciu.
Siguranta elevilor a reprezentat dintotdeauna o chestiune discutabila atat la nivel local, cat si la nivel national. Chiar daca numeroase incidente violente au avut loc in incinta scolilor din judetul Dambovita si nu numai, sunt in continuare unitati scolare care nu beneficiaza de paznic iar securitatea elevilor este pasata catre diferite persoane. Unele sunt repartizate Politiei Locale, iar in altele doar grilajele de la ferestre si usi asigura protectia. Aceste situatii se regasesc in cele mai multe dintre scolile de la tara. Reprezentantii scolilor au precizat inspectoratului ca de siguranta elevilor se poate ocupa un profesor de serviciu. Un astfel de exemplu este Scoala Generala din Bucsani.
Doar 129 de institutii de invatamant dambovitene sunt asigurate cu paza, fie proprie, fie prin intermediul societatilor specializate in domeniu, iar alte 176 de unitati au sisteme de supraveghere, insa cele mai multe sunt la oras, copiii din mediul rural nebeneficiind de aceleiasi conditii .
Anul trecut s-a luat decizia ca in scolile din Targoviste sa fie cate un agent de paza din cadrul Municipal Security. Aceasta reactie din partea autoritatatilor a aparut dupa ce Alexandru Stefan, elev al Colegiului Economic Ion Ghica din municipiu a fost ucis cu o lovitura de cutit de un tanar de 19 ani chiar in apropierea liceului.
Echipa: Cătălina Sandu/ Radu Constantinescu