Cele șapte percheziții sunt coordonate de Parchetul Militar din Capitală, în colaborare cu parchetele locale. Sunt vizate, în total, 25 de persoane care ar fi falsificat documente pentru autoturisme aduse din Bulgaria, pe care le vindeau apoi în România. Printre cei 25 se află și jandarmi de la Inspectoratul general Prahova. După descinderi, persoanele vizate vor fi duse la Parchet. Printre principalele infracțiuni de care se fac vinovate persoanele la care se face percheziții: luare de mita, dare de mită, abuz în serviciu, fals în acte, tănuire.
Poliția Prahova anunță:
În această dimineață, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Prahova desfășoară 7 percheziții în județ (dintre care 5 pe raza municipiului Ploiești și 2 în orașul Plopeni), pe o delegare a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București
Acțiunea vizează o grupare specializată în trafic internațional cu auto furate din străinătate. Sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de infracțiuni de înșelăciune, tăinuire, fals și uz fals.
La acțiune participă și polițiști din Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Prahova., întrucât sunt suspiciuni legate de infracțiuni de corupție (luare de mită, dare de mită).