Un ONG a depus plângere penală în cazul părinților din Pitești care și-au îndemnat copiii să își respingă colegul care suferă de ADHD. Este vorba de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități organizație non-guvernamentală, care a depus documentul la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, acuzațiile fiind de șantaj și incitare la ură sau discriminare.
Plângerea penală vizează 4 părinți ai colegilor elevului „care au înțeles să își folosească propriii copii și colegii acestora ca instrumente de ură împotriva unui copil cu dizabilități”, iar în replică cei vizați nu se consideră vinovați și spun că ei și au dorit ca băiatul să se integreze, însă eforturile lor nu s-au realizat. Cei de la ONG spun că infracțiunea de incitare la ură și discriminare împotriva unui copil pe criteriul dizabilității, reprezintă un atac la dreptul la deminitate nu numai al minorului în cauză, ci a întregii categorii de copii cu dizabilități din România, fapta pentru care cei responsabili trebuie să răspundă penal.
Cazul a ajuns și în atenția Direcției pentru Protecția Copilului Argeș, iar conducerea Inspectoratului Școlar caută încă soluții pentru rezolvarea situației.
Plângerea penală a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, iar procurorii vor începe cercetările în acest caz.