Campania Politica Strazii gaseste un ecou din ce in ce mai mare printre damboviteni. In fata unei audiente incredibil de entuziasta si de calda, formata din zeci de cetateni ai orasului Pucioasa, oamenii de la poalele Patranei au venit sa-si spuna pasul in fata realizatorilor Sorin Diaconescu şi Sebastian Dragan, pusi in fata unei veritabile avalanşe de probleme civice.
Florin Vintilă din Pucioasa dezvăluit în cadrul emisiunii Politica Strazii ca oraşul este vitregit din cauza intereselor comerciale ale primarului Dănuţ Bădău. Cei ce au participat la emisiune au oferit amănunte asupra modului în care mafia pieţei din Pucioasa controlează preţurile, fără ca edilul localităţii să ia vreo măsură.
Ion Pietroşanu a pus degetul pe rană atunci când a povestit ce demersuri a făcut pentru rezolvarea problemelor localităţii. Audienţele la preşedintele Adrian Ţuţuianu, la senatorul Leonardo Badea, la ministrul Rovana Plumb şi la alte personalităţi publice au rămas fără rezultat din cauza diferenţelor de ordin politic, conform explicaţiilor primite de cetăţenii oraşului Pucioasa.
Eugenia Niţoi, fost cercetator geolog, a povestit ce demersuri a facut pentru curăţarea barajului de la Pucioasa, din care se face alimentarea cu apa a localitatii. Revoltător a fost faptul că, atunci când a solicitat intervenţia autorităţilor, Eugenia Niţoi a fost sfătuită sa-şi un ONG care sa rezolve această problemă.
In cadrul emisiunii Politica strazii, MDI TV ofera zeci de premii, câştigătorii urmând sa fie desemnaţi prin tragere la sorti. Participantii nu trebuie decat sa vina intre orele 19.00 si 20.30, in locatiile unde se desfasoara emisiunea, si sa completeze un formular. De luni, caravana MDI va ajunge in Gaesti, Moreni, Racari, Titu si Voinesti, pentru a asculta problemele tuturor dâmboviţenilor ce au probleme în comunicarea normală cu autorităţile care ar trebui să-i asculte şi sa-i sprijine.
Gabriel Bengea