Gabriel Păunescu, ieșit la pensie de la Primăria Târgoviște, în urmă cu puțin timp, și proaspăt angajat la Prefectura Dâmbovița, în funcțiile de Șef de cabinet al prefectului și purtător de cuvânt, remunerat cu un salariu baban, lovește din nou. Nu mai târziu de săptămâna trecută, a reușit performanța de a fi pe primele pagini ale publicațiilor județene, după ce, împreună cu subprefecta Florina Mureșan, i-au dus în dar unei bătrâne din Găești, care a împlinit 100 de ani și face foamea în casă, steaguri, insigne, diplome și flori. Gafa lor a fost taxată dur de jurnaliști. Acum, Păunescu face o nouă gafă! A trimis presei un comunicat de Ziua Drapelului, prin care invita jurnaliștii să fie alături de oficialități, în data de 26 iunie 2017. Adică …anul trecut! ( Foto 1 ) Îi înțelegem greșeala și o punem pe seama unui “copy paste” al comunicatului dat în urmă cu un an, de fosta purtătoare de cuvânt a Prefecturii. Imediat ce i-a fost adusă la cunoștință eroarea, Păunescu trimite o erată plină de greșeli. (Foto 2)
Iată cum sună: “Dintr-o REGFRETAMILA neatenție, Programul ceremoniei organizate cu ocazia Zilei Drapelului conține o INADVERDENDA. Data ceremoniei este 26 iunie 2018. Cu mulTUTUmiri pentru intelegere.” Cam asa a sunat ERATA lui Păunescu! În câteva clipe, pensionarul Păunescu trimite o nouă erată , dar și aceea cu o greșeală. Cuvantul “INADVERDENDA” este rescris, însă tot într-o formă greșită: “INADERDENTA”. ( Foto 3).
Sperăm că nu vom bate recordul în erate la un comunicat de presă și că reprezentantul Guvernului în județul Dâmbovița va lua o măsură urgentă pentru a opri maltratarea limbii române de către subordonații săi.