Autor: Oprescu Andrei0 comentarii229 vizualizari2 minute timp estimat
229
Agresivitatea valului patru crește de la o zi la alta. O serie de măsuri și restricții au fost impuse pentru următoarele 30 de zile. Certificatul verde care dovedește că am trecut prin boală în ultimele 180 de zile, că ne-am vaccinat sau că avem un test COVID negativ efectuat de o instituție autorizată a devenit obligatoriu pentru accesul în mall-uri. În magazinele alimentare sau farmacii estepermis și accesul nevaccinaților, dar doar dacă acestea se află în afara centrelor comerciale mari. În clădirile publice, instituții oficiale, este obligatorie prezentarea certificatului verde pentru toţi cei care NU lucrează în acea clădire. Măsura se aplică și în cazul clădirilor private în care se află peste 50 de persoane.Autoritățile au mai recomandat ca acolo unde este posibil, programul de lucru trebuie să se desfăşoare în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puţin 50% din angajaţi.Doar persoanele vaccinate sau cele care au avut COVID-19 se mai pot caza la hotelurile din România, în următoarele 30 de zile. Masca de protecţie – purtată astfel încât să acopere nasul și gura – redevine obligatorie peste tot în țară, în toate spaţiile publice, indiferent dacă sunt închise sau deschise, la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun. Cinematografele, sălile de fitness sau locurile de joacă rămân deschise pentru cei cu certificat verde la 30% din capacitate.
Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți.AcceptaMai multe