PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » ROMÂN TORTURAT PENTRU CĂ AR FI FURAT – VIDEO

ROMÂN TORTURAT PENTRU CĂ AR FI FURAT – VIDEO

de admin
5 vizualizări

Cazul tanarului roman batut in Franta a starnit reactii dure din aprtea autoritatilor. Prim ministrul Victor Ponta a declarant că astfel de fapte trebuie ”pedepsite cu cea mai mare duritate”. Ponta a menţionat că a purtat o discuţie cu omologul său de la Paris care i-a confirmat poziţia oficialilor francezi cu privire la acest caz, aceea de condamnare fermă a unor astfel de gesturi.
Premierul a arătat că autorităţile au datoria de a acţiona ”fără niciun fel de ezitare” în astfel de situaţii în care se dau ”semne de intoleranţă”,iar astfel de fapte trebuie pedepsite cu cea mai mare duritate. Victor Ponta a purtat o discuţie cu omologul său de la Paris care i-a confirmat poziţia oficialilor francezi cu privire la acest caz, aceea de condamnare fermă a unor astfel de gesturi şi intenţie foarte clară de a stabili vinovaţii şi de a-i sancţiona.

”Am vorbit în urmă cu treisferturi de oră cu premierul francez. Mi-a confirmat oficial poziţia preşedintelui francez şi a sa, de condamnare fermă a unor asemenea gesturi şi intenţie foarte clară de a stabili vinovaţii şi de a-i sancţiona.A fost un moment în care am avut ocazia să confirmăm că în faţa unor asemenea situaţii, reacţia politică la cel mai înalt nivel este foarte clară, de condamnare publică şi sancţionare fără niciun fel de ezitare a vinovaţilorCategoric, asemenea fapte trebuie pedepsite cu cea mai mare duritate”

Adolescentul de 16 ani pe nume Darius locuia împreună cu familia și cu alți romi într-o casă dezafectată dintr-o tabără din Pierrefitte-sur-Seine, în suburbiile Parisului.Conform poliției, mai multe persoane l-au luat cu forța pe adolescent din tabără și l-au dus apoi într-o pivniță, unde l-au bătut crunt.Vineri seara târziu, el a fost găsit abandonat în stare de inconștiență într-un cărucior de supermarket. Potrivit polițiștilor, minorul de 16 ani a fost bătut crunt fiind suspectat că a spart apartamentul unei femei din localitate.

Mihai Eremia
Eugen Bănescu

http://youtu.be/bN-IvHghuH8

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe