PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » S-AU SCUMPIT TERENURILE ȘI LOCUINȚELE

S-AU SCUMPIT TERENURILE ȘI LOCUINȚELE

de Andrei Oprescu
81 vizualizări

Piața imobiliară din România nu pare să resimtă efectele pandemiei. Din contră, prețurile sunt în continuă urcare. În 2021 românii plătescu cu până la 5 % mai mult pentru un apartament față de 2020. În cazul caselor, majorarea a fost de 9%, potrivit analizei realizate de o platformă de anunţuri. Nici varianta achiziționării unui teren pentru a ridica o casă nu este mai ieftină. Preţurile terenurilor au crescut cu 19%, în special după starea de urgenţă, arată aceeași analiză.

EVOLUȚIE PREȚURI 2020-2021

apartamente +5%

case +9%

terenuri +19%

ANALIZA OLX GROUP

„Pandemia a influenţat interesul cumpărătorilor faţă de terenuri, iar acest lucru a dus la modificări semnificative ale preţurilor de-a lungul anului 2020. În concluzie, proprietăţile de închiriat au fost singurele marcate de o tendinţă de scădere, în timp ce preţurile proprietăţilor de vânzare sunt uşor mai ridicate decât înainte”.

În privința închirierilor, datele arată că față de ultimul trimestru din 2020 apartamentele oferite spre închiriere au avut preţuri în scădere cu 3%, iar casele de închiriat au înregistrat un recul de 6%. Piața imobiliară din România este în continuă dinamică. În anul pandemic 2020 s-a observat o creștere a tranzacțiilor. Platforma de anunțuri a înregistrat mai multe înscrieri și postări pentru închiriere case și apartamente și o ușoară scădere a anunțurilor de vânzare. Semn că românii au început să vadă oportunitatea câștigurilor din închirieri. Deși nu folosesc imobilele, aceștia vor totuși să-și păstreze proprietățile, dar acestea să aducă venituri.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe