Relatiile destul de incalcite dintre institutiile bancare si clienti ii pun in incurcatura chiar si pe cei aflati in fruntea comunitatilor. Un astfel de exemplu ni-l oferă primărita din Candesti, care a declarat că are datorii…la propriul sot.
Comuna dâmboviţeană Cândeşti, localitate bogată şi cu oameni gospodari, are în fruntea sa un fost angajat al primăriei, pe Georgeta Popa, ajunsă în fotoliul de primar în urma alegerilor de anul trecut. Toate bune şi frumoase la Cândeşti, mai puţin declaraţiile de avere ale doamnei Popa. În anul 2009, pe vremea când soţii Popa erau simpli referenţi la primărie, datoriile familiei, constând într-un credit bancar pe 10 ani, erau trecute pe numele soţului, Ionel Popa. În 2012, atunci când doamna Georgeta Popa a ajuns în fruntea comunei Cândeşti, datoria a apărut pe numele… primăriţei, iar la creditor apare însuşi partenerul de viaţă al edilului localităţii dâmboviţene. În orice caz, trebuie remarcat excesul de zel al soţilor Popa, care au ţinut să menţioneze un credit de aproximativ 4.500 de euro, în condiţiile în care legea spune că trebuie declarate doar cele de peste 5.000 de euro. Dar tot la fel de legal ar fi ca, dacă doamna Popa este datoare la domnul Popa, în declaraţia de avere să se menţioneze şi faptul că soţul primăriţei are de primit bani de la primăriţă…
Reporter: Gabriel Bengea