PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » SALARII MAI MARI, CHELTUIELI MAI MARI

SALARII MAI MARI, CHELTUIELI MAI MARI

de Andrei Oprescu
3 vizualizări

Inceputul de an 2017 aduce cresteri salariale pentru angajatii statului. De la 1 februarie salariul minim brut va ajunge la 1 450 de lei. Automat, majorarea va atrage cheltuieli suplimentare pentru angajatori, care vor plati salariatilor o remuneratie neta mai mare, dar si mai multi bani pentru taxele si contributiile obligatorii aferente salariului.

Din anul 2000 pana in prezent, salariul minim brut pe tara a suferit modificari chiar si de trei ori pe an, asa cum s-a intamplat in 2000. Doi ani la rand, in 2009 si 2010, venitul minim garantat a ramas la aceeasi valoare, de 600 de lei. Ulterior, a crescut treptat cu aproximativ 50 de lei anual, exceptie facand anul 2013, cand valoarea salariului minim s-a modificat de trei ori. In anul 2015 venitul minim garantat a ajuns la 1050 de lei, fiind majorat in doua transe, iar in 2016 a ajuns la valoarea de 1250 de lei, chiar daca Guvernul de tehnocrati spunea ca majorarea se face doar cu conditia ca pana in anul 2020, venitul minim brut garantat sa nu depaseasca 1 350 de lei. De la 1 februarie, insa, salariul minim va fi de 1450 de lei, pentru un program complet de lucru de 166 de ore in medie pe luna, reprezentand 8,735 lei/ora. Astfel, valoarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata creste cu 16% fata de sfarsitul anului 2016, respectiv de la 1.250 de lei la 1450 de lei. Masura va avea efecte pozitive asupra cresterii economice cu circa 0,2 puncte procentuale si asupra stimularii ocupării si reducerii muncii la negru. Totodata,  masura  are un impact social important, asigurand cresterea nivelului de trai si reducerea decalajelor sociale. Daca pentru salariati majorarea salariului minim pe economie inseamna bani mai multi, pe care ii vor incasa la final de luna, pentru angajatori acest lucru va aduce cheltuieli suplimentare. Concret, de la 1 februarie, cheltuiala totala a angajatorului cu un salariu minim va creste cu 245 de lei, comparativ cu valoarea actuală. Cu alte cuvinte, pentru acordarea unui salariu de 1.450 de lei brut, angajatorii vor trebui sa aloce 1.789 de lei, față de 1.544 de lei, cat ii costa acum plata unui salariu minim de 1.250 de lei. Atentie, insa! Angajatorii care vor stabili un salariu de baza mai mic decat cel minim vor fi sanctionati de catre inspectorii de munca cu o amenda cuprinsa intre 300 si 2.000 de lei.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe