Chindia s-a dezlantuit cu UTA Arad, 3-0 pe Eugen Popescu, si e sigura de prezenta in play-off-ul Ligii a II-a. Iar a plouat la Targoviste la un meci al Chindiei, dar vremea rea nu i-a tinut departe de stadion pe microbisti. 500 au fost prezenti in tribune, chiar daca meciul a fost televizat. Popa, Cherchez si Honciu au marcat golurile dambovitenilor, care merg sambata la Tarlungeni.
Chindia a dat recital in penultimul joc de acasa din sezonul regulat. A batut-o pe UTA cu 3-0 si si-a luat revansa pentru infrangerea din tur, dar si punctele care ii asigura prezenta in mini-campionatul pentru PROMOVARE. Chindia a inceput tare meciul cu UTA. Honciu a cerut penalty in minutul 7, dar centralul i-a dat galben pentru simulare. Aradenii au replicat imediat: Hlistei a prins un sut de zile mari, putin peste transversala. Cherchez l-a nimerit pe Miron, cu un sut din coltul careului mic, si tot Hlistei a semnat ratarea zilei la Targoviste. Gazdele au deschis scorul pe finalul primei reprize: varfurile Chindiei au lucrat excelent si Popa a facut 1-0 din centrarea perfecta a lui Cherchez. UTA putea egala la ultima faza a reprizei: Man a nimerit bara, la o faza in care Meila era spectator. Imediat dupa reluare, Cherchez a majorat avantajul Chindiei, dupa ce a insirat trei fundasi ai UT-ei. De aici, s-a jucat intr-un singur sens, spre buturile lui Miron, care a mai incasat o lovitura. Honciu a inchis tabela la 3-0 in minutul 88 si a declansat hora bucuriei la Targoviste
Chindia ramane pe locul 2 in serie, dupa runda a 24-a, in care si liderul Gaz Metan a obtinut toate punctele, 1-0 greu, in deplasare la Resita. Chindia va juca sambata la Tarlungeni, cu Unirea, iar sambata viitoare cu Gaz Metan Medias, pe teren propriu, in marele derby al campionatului.
IONUȚ MARIN