Cea de-a doua editie a taberei de creatie „O vara de poveste” a reunit la Targoviste peste 130 de elevi damboviteni care vor sa descopere tainele mestesugurilor populare romanesti. Tabara este organizata de Centrul Judetean de Cultura Dambovita si se va desfasura zilnic in perioada 8-12 iulie. La prima ediţie, care a avut loc anul trecut, au participat peste 120 de tineri.
Timp de o saptamana tinerii damboviteni se vor intoarce in timp, in satul traditional, pentru a deprinde indeletniciri ale taranilor de altadata. Tabăra de creatie gazduita de Centrul Judetean de Cultura se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani, care vor fi instruiţi în meşteşuguri populare româneşti precum olăritul, pictura icoanelor pe lemn și pe sticlă si confecționarea păpușilor din linguri de lemn. Pentru cea de-a doua editie a taberei s-au inscris 130 de elevi din intreg judetul.
Cele patru ateliere organizate în cadrul taberei i-au acaparat pe copiii care au venit însoţiţi chiar de părinţi şi bunici. Timizi la inceput, dar cu o imaginatie debordanta si curiozitate pe masura cei mici au incercat sa imite operele mesterilor. Cel mai solicitat atelier a fost cel de olarit. Nea Gheorghe Ionita a venit de la Gheboaia pentru a-i initia pe copii in tainele modelarii lutului.
ECHIPA: Cătălina Sandu /Răducu Rădoi
https://www.youtube.com/watch?v=ixUp2qlC9E4