Acasa Arges TRAGEDIE DUPĂ O NOAPTE DE PETRECERE

TRAGEDIE DUPĂ O NOAPTE DE PETRECERE

Autor: Oprescu Andrei
0 comentarii 59 vizualizari 1 minute timp estimat

 

O noapte de petrecere s-a încheiat cu o tragedie în Argeș. Un bărbat de 31 de ani a decedat în scara unui bloc după ce i s-a făcut rău. Prietenul său cu care a petrecut a sunat la 112 însă medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Medicii legiști vor stabili cauza decesului.
Bărbatul de 31 de ani a petrecut toată noaptea cu un prieten din cartierul Trivale din Pitești. Au băut până dimineață, moment în care tânărului i s-a făcut rău. Prietenul acestuia și-a anunțat familia, care a sunat la 112. O ambulanță a sosit la fața locului și i-a acordat îngrijiri medicale bărbatului chiar în scara blocului în care acesta a leșinat, însă medicii nu l-au mai putut salva. El nu era cunoscut ca având afecțiuni medicale. Criminaliștii au ajuns și la fața locului și au prelevat probe, iar trupul inert a fost dus la laboratorul de medicina legală. Polițiștii au deschis o anchetă. Cazul este catalogat drept moarte suspectă.

 

 

Articole similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accepta Mai multe

Politica de cookies