PRIMA PAGINĂ » Arges » TRIPLA CRIMĂ: ANCHETĂ DE AMPLOARE

TRIPLA CRIMĂ: ANCHETĂ DE AMPLOARE

de Mditv
16 vizualizări

A început o ancheta de amploare în cazul triplei crime din Argeș. Procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Argeș au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Victimele sunt o tânără de 17 ani, tatăl de 37 de ani si bunicul de 57 de ani, care locuiau în gospodăria în care a avut loc agresiunea.

Anchetatorii au identificat trei suspecţi, care au fost conduşi la audieri,suspecţii fiind un tânăr de 20 de ani, care anterior a avut o relaţie cu una dintre victime, fratele său de 24 de ani şi tatăl celor doi, în vârstă de 48 de ani. Cei trei au fost prinşi la câteva ore după comiterea crimelor, la un filtru rutier instituit de poliţişti. Din primele cercetări a rezultat că agresorul de 20 de ani şi fata de 17 ani au împreună un copil în vârstă de opt luni. Relaţia s-a încheiat la începutul anului, când fata s-a întors la familia ei.

În urma audierilor, anchetatorii urmează să stabilească gradul de implicare al fiecăruia dintre suspecţi în comiterea faptelor.Trei oameni, membri ai aceleiaşi familii, au fost înjunghiaţi mortal în timpul unui scandal izbucnit în noaptea de miercuri spre joi în comuna argeşeană Stoeneşti.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe