Vicepreședintele Consiliului Județean Prahova a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore sub acuzația de luare de mită. Surse judiciare susțin că acesta a fost denunțat de un om de afaceri, care i-a dat o mașină în valoare de 26.000 de euro, iar în schimbul acesteia, Radu Ionescu ar fi acordat patronului firmei de construcții lucrări pe bani publici în perioada 2007-2008.
Faptele au avut loc în primul mandat de vicepreşedinte al Consiliului Județean Prahova al lui Radu Ionescu,când șeful instituției era fostul deputat PDL, Florin Anghel, trimis în judecată de DNA într-un alt dosar, iar anchetatorii susţin că Ionescu ar fi luat maşina în leasing, dar ratele ar fi fost achitate de afaceristul care are calitatea de denunţător în dosar. Radu Ionescu a fost adus cu mandat la sediul DNA Ploieşti.
Radu Ionescu a fost vicepreşedinte al Consiliului Judetean Prahova în pana in 2008, după care a plecat din instituție, iar acum deţine aceeaşi funcţie după ce a revenit în primăvara anului 2015, fiind numit din partea UNPR Prahova.A fost pentru prima dată în istoria instituției când un fost vicepreședinte a fost reales pe aceeași funcție.După mai mult de patru ore de audieri, anchetatorii au decis că se impune reținerea lui pentru 24 de ore, el urmând a fi prezentat magistraților Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.