PRIMA PAGINĂ » SPORT » VICTORIE ÎN ULTIMUL AMICAL

VICTORIE ÎN ULTIMUL AMICAL

de Andrei Oprescu
6 vizualizări

Chindia Târgoviște – Inter Cristian (Liga a IV-a) 8-1

Chindia a spulberat divizionara D Inter Cristian în ultimul joc de pregătire disputat în cantonamentul centralizat de la Săcele. Echipa târgovișteană s-a impus cu 8-1 la capătul unei partide în care adversarul nu i-a pus niciun fel de probleme. Văduva și Săndulescu și-au trecut în cont câte o dublă, iar Ghiță, Grigore, Anton și Roman au completat lista marcatorilor Chindiei Târgoviște. Roș-albaștrii au încheiat vineri dimineață stagiul de pregătire și au primit liber până luni. La munte, Chindia a repurtat două victorii, 4-1 cu Sepsi și 8-1 cu Inter Cristian, dar a pierdut cel mai important test, 0-1 cu divizionara secundă CS Mioveni. La mijlocul săptămânii viitoare este programat un joc amical cu Concordia II Chiajna, cel mai probabil pe terenul ilfovenilor. Până la acest meci, tehnicienii Silviu Dumitrescu și Sică Bârdeș vor stabili ce jucători vor rămâne la echipă, dintre cei sosiți în probe.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe