PRIMA PAGINĂ » Stiri » DAMBOVITA » VREA DREPTATE PENTRU FIUL SĂU

VREA DREPTATE PENTRU FIUL SĂU

de Mditv
4 vizualizări

De trei ani de zile o familie din Dâmbovița așteaptă să se facă dreptate în cazul fiului lor snopit în bătaie de mai mulți tineri într-un magazin din localitatea Lazuri. Băiatul se dusese să facă niște cumpărături, când opt indivizi, pe care nu-i cunoștea au intrat în magazin și l-au lovit cu pumnii și picioarele, i-au spart mai multe sticle în cap și l-au lăsat lat pe podea. În trei ani de zile autoritățile nu au fost în stare să-i pedepsească pe vinovați. Tatăl tânărului este disperat și spune că familia este amenințată de indivizii împotriva cărora au depus plângere și se teme ca aceștia să nu se răzbune. Deși băiatul a încasat o bătaie ca-n filme, ancheta este și acum în aer.

Pe imaginile surprinse de camera de supraveghere din incintă se vede cum un grup de bărbați intră peste tânăr în magazin în timp ce acesta se afla la cumpărături. Îl trântesc pe podea și începe o adevărată ploaie de lovituri cu pumnii și picioarele. Indivizii iau mai multe sticle și îl lovesc în cap. Vânzătorul se ferește și încearcă să-i înduplece pe bătăuși să se oprească. Nu o fac decât atunci când obosesc și văd că tânărul agonizează. Se întâmpla pe 20 iulie 2013 în localitatea Lazuri din Dâmbovița. De atunci ancheta bate pasul pe loc.

Bărbatul spune că cei opt indivizi care i-au bătut fiul sunt în libertate și nu au plătit pentru nimic. Ba chiar îl amenință mereu să-și retragă plângerile.

Oamenii spun că sunt terorizați și cer ca justiția să facă dreptate. De trei ani oamenii legii nu au stabilit vinovații și nu au luat nicio măsură.

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe