13 octombrie, zi cu ghinion pentru leul românesc, care pierde teren din nou în fața principalelor valute. Banca Națională a României a anunțat joi un curs oficial de 4,5059 lei pentru euro, în creştere faţă de cotaţia de ieri de 4,4961 lei/euro. Şi dolarul american a urcat până la cotaţia de 4,0887 lei, faţă de cursul de 4,07 de miercuri. Gramul de aur s-a scumpit. BNR a anunțat o valoare de 165,4595 lei pentru un gram de aur.Cei mai loviţi sunt românii cu credite în franci elveţieni, unde s-a înregistrat cea mai puternică depreciere în ultima săptămână. Moneda din Elveţia a urcat din nou la cursul oficial al BNR până la valoarea de 4,1367 lei, faţă de valoarea de ieri de 4,12 lei. Francul s-a depreciat semnificativ în ultima săptămână, urcând de la valoarea de 4,06 lei până la valoarea de azi de 4,13 lei, maximul ultimelor 3 luni.
13 OCTOMBRIE, ZI CU GHINION PENTRU LEUL ROMÂNESC
12
articolul precedent