La mulți ani România se aude astăzi de pretutindeni. Dorul de casă este parcă mai puternic, acum, de Ziua Națională. Tinerii români care au plecat printre străini să-și îndeplinească visele sunt cu gândul acasă. De 1 decembrie, românii de peste hotare, au puterea și curajul să spună: Suntem mândrii că suntem români!
Și-au luat inima în dinți și au plecat printre străini cu visele în bagaj, cu România în suflet și cu dorul de cei dragi. Au învățat să răzbească singuri și orice obstacol a fost doar o provocare. Sunt tinerii noștri români de peste hotare. Nu au avut un drum lin și nici nu au fost întotdeauna primiți cu brațele deschise, dar le-au dat lecții de omenie străinilor, muncesc cot la cot cu ei și au reușit să-și impună respectul. De 1 decembrie sunt cuprinși de dorul de casă.
Unii aduc renume țării prin talentul și munca lor, alții vor să schimbe viitorul unei generații. Speranța e cuvântul de ordine, iar spiritul românesc îi însoțește pretutindeni.