PRIMA PAGINĂ » Utile » DAMBOVITA » ACŢIUNI DE SUFLET PENTRU COPIII NEVOIAŞI

ACŢIUNI DE SUFLET PENTRU COPIII NEVOIAŞI

de Andrei Oprescu
175 vizualizări

Acţiuni făcute din suflet pentru copiii nevoiaşi, din sufletul unei tinere care vrea să-i ajute pe cei care nu au fost la fel de norocoşi ca ea. Vorbim despre o tânără din Gura Ocniţei, care a organizat o excursie pentru copiii din Centrul de Plasament Floare de Colţ din Târgovişte, dar şi pentru copiii de la ea din sat. Spune că nu se va opri aici şi va organiza şi alte activităţi inedite pentru aceşti micuţi necăjiţi. Are nevoie de ajutorul altor oameni cu suflet pentru a face copiii fără posibilităţi fericiţi.
Raluca Alexei are 28 de ani şi îşi dedică aproape tot timpul cauzelor umanitare. Când a ajuns la vârsta maturităţii a descoperit cât de frumos este sentimentul trăit atunci când a ajutat o persoană nevoiaşă. A continuat să ofere mâncare, haine, jucării şi ce a putut ea oamenilor mai puţin norocoşi, iar acum a decis să meargă mai departe.
Şi-a făcut propriul ONG şi caută oameni cu suflet care să le ofere mici bucurii prichindeilor necăjiţi. Prima acţiune a fos o reuşită. A mers cu zeci de copiii de la Centrul de Plasament Floare de Colţ la Răşnov, unde a luat şi câţiva copiii nevoiaşi din satul ei natal, Gura Ocniţei.
Cu emoţii, prichindeii şi-au ocupat locurile în autocar şi ar fost nerăbdători să ajungă la destinaţie.
În total, în autocar au fost 46 de copii şi 7 însoţitori. Excursia a costat peste 1 800 de lei. Raluca spune că nu se va opri aici şi vrea să mai organizeze şi alte activităţi care să-i bucure pe copiii nevoiaşi. Pentru ca acestea să fie posibile are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet.

 

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe