PRIMA PAGINĂ » Arges » PODURI RUPTE, OAMENI LUAȚI DE VIITURĂ

PODURI RUPTE, OAMENI LUAȚI DE VIITURĂ

de Andrei Oprescu
32 vizualizări

La sfârșit de săptămână vremea a făcut ravagii în județele afectate de codul galben și portocaliu de ploi abundente. Cursurile de apă au creat probleme chiar de la izvoare. Debitele au fost atât de mari încât au rupt în calea lor drumuri și poduri. În nordul județului Argeș sunt locuri unde nu se mai poate ajunge decât cu pasul. Salvatorii au intervenit continuu. Pe Râul Doamnei o femeie a fost salvată din calea viiturii, însă pentru un bărbat nu s-a mai putut face nimic după ce a fost luat de ape.

Aceste imagini sunt din masivul Făgăraș, în nordul județului Argeș, acolo de unde izvorăște pârâul Capra. A plouat atât de mult încât sunt șuvoaie peste tot. Până și izvorul care, de regulă, e doar un firicel de apă, a ajuns la un debit impresionant.

La doar câteva zeci de metri distanță, drumul a fost afectat, iar la câteva sute de metri un pod a devenit impracticabil.

Peste acest pod, un șofer s-a încumetat să treacă. Asta după ce, împreună cu alți prieteni, au pus o traversa metalică pentru ca roțile să poată trece.

Situația a fost sesizată și compania de drumuri, care, la o prima evaluare trebuie să se intervină punctual în foarte multe perimetre astfel încât nu pot fi date termene de reparații. Intervenții dramatice au avut loc pe Râul Doamnei. O femeie a fost salvată dintre apele revărsate. Nu același lucru s-a întâmplat în cazul unui bărbat care a vrut să treacă răul pe cal și a fost luat de ape. Ploaia căzută în nordul județului Argeș a fost acumulată de valea râului și s-a revărsat chiar și acolo unde niciodată nu a ajuns. O familie din Constanța, care se afla în vacanță cu rulota, a fost surprinsă de puhoaie. Apele au format o insulă pe care a rămas rulota familiei. Mașina a fost și ea mutată din loc.

Pentru a-i putea salva pe oameni, pompierii și cei de la primăria localității Nucșoara au deplasat oameni în zonă, dar și utilaje. Pe insulă s-a putut ajunge doar cu ajutorul unui buldoexcavator.

Femeia, care rămăsese captivă în mijlocul apelor, a fost luată în cupa excavatorului și dusă în siguranță. Nu același lucru s-a reușit în cazul unui bărbat surprins de aceeași viitură la câțiva kilometri mai jos, în comuna Corbi. Bărbatul de 45 de ani a vrut sa treaca râul Doamnei calare, pentru a ajunge la o grădină. Calul a fost scos din apă de localnici. Omul a fost însă luat de ape și găsit la un kilometru în aval. Au fost efectuate manevre de resuscitare, fără succes.

 

Mai multe stiri

Acest website folosește cookies pentru a imbunătații experiența utilizatorilor. Presupunem că esti de acord, însă poți ai opțiuni Accept Află mai multe