Accident pe varianta ocolitoare a municipiului Alexandria.
În eveniment au fost implicate 3 autoturisme, iar trei persoane au fost rănite.
Este vorba despre două persoane, mamă și fiică, de aproximativ 35 de ani, respectiv 7 ani, conștiente și cooperante, cu mai multe traumatisme, care au preluate de echipajele medicale SAJ și transportate la UPU din cadrul Spitalului Județean din Alexandria . O a treia victimă se afla într-o altă mașină, este vorba despre un bărbat, conștient și cooperant, neîncarcerat, cu mai multe traumatisme, acesta fiind preluat de echipajul SMURD și transportat la spital. Pompierii au continuat misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru curățarea carosabilului de resturile provenite de la caroseriile mașinilor, astfel încât traficul să se desfăşoare în condiţii de siguranţă. Polițiștii rutieri au deschis în cauză un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cine se face vinovat de producerea evenimentului rutier.