Pentru a preveni implicarea elevilor în activităţi infracţionale, poliţiştii au început să meargă şi la şedinţele cu părinţii, pentru că prevenţia începe, în primul rând, din familie. Problema este că la aceste şedinţe se strâng prea puţini părinţi şi, de cele mai multe ori, vin doar părinţii elevilor care, de obicei, nu fac probleme. Cei mai mulţi dintre cei care le dau viaţă copiilor şi îi cresc nu ştiu exact ce trebuie să facă în situaţiile limită.
De cele mai multe ori, părinţii sunt surprinşi de prezenţa poliţiştilor la şedinţele de la şcoală, mai ales că se discută şi pe cazuri concrete, în care au fost implicaţi elevii.
Din păcate, stresul şi faptul că părinţii sunt ocupaţi aproape toată ziua cu serviciul, duc la o oarecare neglijenţă asupra elevilor de toate vârstele, întrucât, cei mai mulţi dintre aceştia nu ştiu ce fel de activităţi desfăşoară proprii lor copii sau dacă într-adevăr ajung la cursuri în fiecare zi. De aici până la implicarea în grupuri infracţionale nu este decât un pas.
Deşi trăim într-o societate modernă, iar informaţiile sunt la îndemâna tuturor, foarte mulţi dintre părinţi spun că nu ştiu ce trebuie să facă atunci când copilul lor este într-o situaţie dificilă.
Sfatul autorităţilor este ca părinţii să nu îşi neglijeze copiii, la nicio vârstă, şi că oricât de ocupaţi ar fi trebuie să îşi facă timp pentru a vorbi cu cadrele didactice şi cu cei care se implică în educaţia celor mici.