Urșii continuă spectacolele nocturne la Bușteni în Prahova, iar la Sinaia mistreții și-au făcut apariția chiar în centrul stațiunii. Polițiștii locali au prevenit incidentele și i-au alungat spre pădure pe toți, iar echipajele continuă patrularea în zonă, pe timp de zi, dar mai ales noaptea când animalele își fac apariția pe străzile orașelor de munte și uneori chiar lângă locuințele localnicilor.
Străzile din cartierul Cezar Petrescu din Bușteni, au fost pline aseară cu urşi înfometaţi care au scotocit prin toate tomberoanele de lângă blocuri. Nederanjate de prezența oamenilor, animalele sălbatice au venit să mănânce, ca de obicei, din tomberoanele de la blocuri. O ursoaică masivă își admiră puii ce scotocesc prin gunoaie chiar de sub geamul unei localnice. Depășită de situație femeia trage perdeaua apoi pune mâna pe telefon… Oamenii spun că au ajuns la capătul puterilor. Au ajuns să se închidă în locuinţe, de frică ca nu cumva animalele sălbatice să intre peste ei în blocuri. Seara nu mai ies pe străzi pentru că ştiu că întâlnesc urşii înfometați.
Animalele sălbatice stau în faţa blocurilor, se plimbă printre maşini , răstoarnă tomberoanele şi cu greu se abandonează resturile de mâncare din gunoaie la apariţia jandarmilor. De fiecare dată când sunt alungaţi, urşii fug la baza pădurii, iar la câteva minute revin pe străzi. Polițiștii locali patrulează seară de seară pe străzile din staţiune, însă tot ce pot face este să sperie animalele şi să le gonească. Cele mai multe sunt ursoaice cu pui, care ar putea deveni periculoase şi agresive.