Saptamana Scoala Altfel ii poarta pe copii in tot felul de locatii, pe care in mod normal nu le-ar vizita. De la muzee la teatru, de la vizita in marile firme pana la ateliere de creatie. Pentru o parte dintre elevii damboviteni scoala chiar a fost altfel de aceasta data. Zeci de copii ne-au trecut pragul si ne-au invadat pentru cateva ore platourile de filmare si radioul MDI FM. Au dat deoparte reporterii și prezentatorii și ne-au demonstrat ca se descurca de minune la pupitru.
O nouă zi în care jurnaliștii MDI TV au primit vizita micuților de la două unități de învățământ din Dâmbovița, în cadrul programului Școala Altfel. Elevii de la școala Cantacuzino din Târgoviște au făcut cunoștință cu tot procesul realizării știrilor și reportajelor, dar au intrat și în platoul televiziunii. Cu toții au fost înarmați cu întrebări și au încercat să afle toate dedesubturile meseriilor de reporter, prezentator sau realizatori de emisiuni.