CSM Târgoviște a învins din nou marea rivală ICIM Arad la capătul unei partide dramatice, jucată acasă, în Polivalentă, cu tribunele arhipline. Municipal și ICIM au mers cap la cap în timpul regulamentar, Aradul trimițând meciul al treilea în prelungiri după o fază norocoasă, și în egală măsură gestionată prost de gazde. Cu nici două secunde înainte de ultimul fluier, CSM avea 67-63, avantaj pierdut după un coș de trei puncte și o liberă transformată de Coker.
În cele cinci minute suplimentare s-a jucat într-un ritm și mai nebun, interzis cardiacilor. Târgoviștea a câștigat la ultima fază, a făcut 2-1 la general și mai are nevoie de un succes pentru a-și aconta titlul național într-un sezon în care a pornit cu șansa a patra.
Municipal Târgoviște și ICIM Arad joacă astăzi, de la ora 20.15, tot în Polivalentă, cu titlul pe masă. Dâmbovițencele pot încheia conturile în cazul în care bat iar ICIM-ul. În acest sezon, CSM a obținut trei victorii în fața galben-albastrelor, pierzând un singur meci.
Reporter: Ionuț Marin
Imagine: Eduard Găiseanu