Momente emoţionante, într-o şcoală din comuna argeşeană Muşăteşti, unde zeci de foşti elevi au fost alături de cea care le-a călăuzit primii paşi pe drumul învăţăturii, Maria Zăvoianu, în vârstă de 77 de ani. Dascălul le-a pus tocul în mâini şi i-a învăţat să scrie şi să citească. Foştii ei elevi, oameni în toată firea acum, cu funcţii de conducere şi renumiţi în comunităţile în care trăiesc, i-au făcut o surpriză, dar au fost ei suprinşi de învăţătoarea, care le-a oferit cadouri de suflet.
Maria Zăvoianu a fost timp de mai multe decenii învăţătoare într-o mică şcoală din satul Stroieşti, în perioade bune, dar şi în vremuri grele, când manualele erau un lux. Dedicată profesiei, doamna, aşa cum îi spun foştii elevi, a făcut tot posibilul să le ofere elevilor săi cărţi şi manuale, să-i determine să înveţe carte, să fie ambiţioşi şi să ajungă oameni cu mintea luminată. A îndrumat 12 generaţii de elevi.
Curtea şcolii a fost neîncăpătoare pentru revederea emoţionantă, iar învăţătoarea a dorit ca reuniunea să se deschidă cu o slujbă religioasă. După slujbă, dascălul şi foştii elevi au intrat în clasa în care au învăţat. Aici amintirile i-au copleşit. În clasă şi pe hol s-au regăsit, prin grija doamnei învăţătoare, cărţi, caiete şi alte obiecte din urmă cu zeci de ani. S-a strigat catalogul, s-au depănat amintiri, iar dascălul a avut surprize pentru elevii săi, care au fost emoţionaţi pînă la lacrimi.
Unei foste eleve i-a dăruit ultima compunere pe care aceasta o scrisese la finalul clasei a IV-a, iar unui elev o hârtie îngălbenită de vreme, un bilet de învoire scris de mama lui, care a trecut în nefiinţă.
Foştii elevi spun că numai datorită doamnei învăţătoare, priceperii sale şi poveţelor sale din primii ani de şcoală, ei au ajuns astăzi să ocupe funcţii importante.